În data de 13 aprilie a.c Președintele României, Dl. Klaus Iohannis a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene (PL-x 126/21.03.2022).
În acest mod beneficiarii Măsurilor 1 și 2 care nu au depus la timp rapoartele de progres pentru proiectele implementate și care nu au returnat încă banii mai au timp, până pe 30 aprilie a.c. să depună raportul corect și complet.
Termenul se aplică și pentru beneficiarii care au depus rapoarte cu informații lipsă și nu au răspuns la solicitările de clarificări transmise în sistem.
Modificarea legislativă urmează să apară în Monitorul Oficial.
Aproximativ 3.900 de beneficiari ai Măsurii 1 nu au îndeplinit toate obligațiile din contract, aplicându-se sancțiunea de rambursare a granturilor în valoare de 2.000 euro, precum și alți aproximativ 3.330 de beneficiari ai Măsurii 2.