Potrivit fonduri-structurale.ro, în în cursul zilei de azi noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a discutat și agreat cu reprezentanți ai mediului de afaceri mai multe modificări la Ghidul solicitantului aferent acțiunii 4.1.1 – Investiții în activități productive (mult așteptata Măsură 3):
Cele mai importante sunt, în ordine:
- Se renunță la principiul primul venit – primul servit!
- S-au scos din categoria cheltuielilor eligibile achiziția de imobile și realizarea de lucrări de construcții; rămâne eligibilă doar amenajarea construcțiilor existente;
- Grantul va fi limitat la maximum 5 x cifra de afaceri a solicitantului din anul 2019
- Proiectele vor fi depuse într-un interval de 5 zile care va fi stabilit prin ghidul solicitantului. Toate proiectele depuse în acest interval se evaluează automat
Până la un scor de maximum 60 de puncte (60% din punctaj), proiectele vor fi evaluate automat și ierarhizate în funcție de punctajul obținut. În a doua etapă, în ordinea punctajului obținut, dosarele vor fi evaluate în funcție de criteriul verde (40% din punctaj) și doar până la atingerea limitei maxime de 358 milioane de euro. Numărul minim de puncte pe care un proiect trebuie să îl obțină ca să fie eligibil pentru finanțare este de 70.
- La punctaje egale, proiectele vor fi departajate în funcție de:
- Ponderea echipamentelor tehnologice în bugetul proiectului;
- Numărul de locuri de muncă create;
- Ora și data depunerii aplicației.
- Proiectele vor fi încărcate în primă fază pe platforma Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – granturi.imm.gov.ro.
„Le mulțumesc tuturor partenerilor de dialog și vreau să îi asigur că vom prelua cât mai multe observații din cele pe care le-au transmis, dar că trebuie să ținem cont și de reglementările aprobate de Comisia Europeană. Discuția nu a fost una ușoară, dar a fost una onestă și i-am asigurat pe toți participanții că nu se va repeta eșecul Măsurii 3. Avem nevoie de investiții și de beneficiari care să își asume și sustenabilitatea acestor investiții. Îmi doresc să putem pune în consultare publică cât mai repede ghidul de finanțare pentru că antreprenorul român, economia noastră are nevoie de investiții, singurele care pot crea locuri noi de muncă și crește nivelul de trai din țara noastră. Avem soluții si nu ne permitem să amânăm foarte mult decizia”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.