articole cu conținut general
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat în Monitorul Oficial din data de 16 martie 2022 ORDINUL pentru modificarea Schemei de ajutor de stat — Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 — investiții productive, aprobată prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene, interimar, nr. 1.290/2021. Astfel Lista de…
În data de 14 martie a fost publicat în Monitorul Oficial Ghidul solicitantului elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie — Revizia 6. Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiții inițiale în active…
„A început procedura de plată pentru ultimii beneficiari admiși la finanțare ai Măsurii 2, cel mai mare program finanțat vreodată în România, valoric, cu o sumă care se îndreaptă spre un miliard de euro! Am reușit să deblocăm situația celor aproximativ 3.000 de beneficiari care nu și-au primit sumele cuvenite, astfel încât, în cel mai…
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de management pentru Programul Operațional Competitivitate, a publicat Ghidul aferent acțiunii 4.1.1. „Investiții în activități productive”, versiunea consolidată în urma consultării publice. Ghidul publicat vineri reprezintă forma consolidată în urma parcurgerii procesului de consultare, iar forma finală a acestuia va putea fi aprobată doar ulterior deciziei Comisiei Europene de aprobare…
„Mediul de afaceri trebuie să beneficieze de întreaga susținere a statului român în mod echitabil și transparent. Plecând de la această premisă, astăzi a fost adoptat cadrul normativ primar pentru a putea stimula înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii cu noi forme de sprijin. Este vorba despre Start-Up Nation, ediția a treia, și o…
În data de 14 februarie a fost publicată în Monitorul Oficial Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor destinate promovării producției de energie din surse regenerabile mai puțin exploatate, respectiv biomasă, biogaz, energie geotermală. Schema de ajutor de stat se aplică pentru proiectele care propun ca acțiuni: a) realizarea și/sau modernizarea capacităților de producție…
Astăzi, 10 februarie 2022, a fost publicat Proiectul de Ordonanță de urgență care propune aprobarea şi finanţarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească: PROGRAMUL IMM PROD, PROGRAMUL RURAL INVEST, PROGRAMUL GARANT CONSTRUCT și PROGRAMUL INNOVATION. Programele vor fi implementate sub formă de scheme de ajutor de stat prin care se acordă garanții…
Începând din 04.02.2022 persoanele juridice care doresc participarea în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus) vor putea accesa aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM, doar pentru crearea conturilor de utilizatori.…
IMM Invest este cel mai mare program de sprijinire al IMM-urilor din ultimi 30 de ani. Pornind de la acest succes, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijloci a anunțat alte 4 noi programe pentru a răspunde la provocările economice induse de criza sanitara COVID 19: PROGRAMUL IMM PROD va permite…